Te ajutăm să ai grijă de protecția și sănătatea angajaților tăi – sau avem chiar noi grijă de ei, pentru ca tu să poți să te ocupi de ceea ce este prioritar pentru afacerea ta.
Ne bucurăm că ești aici!
Compania CONSULTIA crește încă din anul 2005. Încă de la înființare, ne-am dorit să ajutăm clienții ca să-și crească afacerile, să ne folosim cunoștințele pentru a crea o reală valoare pentru aceștia. Așa că am privit împrejur: dincolo de obiective de business și de fișe ale postului, ce este cu adevărat important într-o organizație?
Noi credem că oamenii sunt, așa că ne-am propus să fim mâna dreaptă a directorilor și să preluăm responsabilitatea protecției celor mai importante resurse din compania lor – angajații.
Misiune
Misiunea organizației noastre este identificarea problemelor de protecție și sănătate în muncă pentru organizația ta și de a găsi soluțiile potrivite pentru rezolvarea acestora. Ne dorim să fim acel instrument pe care îl folosești pentru a-ți ține angajații în siguranță, dar și să educăm mediul de afaceri cu privire la importanța respectării normelor de securitate și sănătate în muncă.
Viziune
Viziunea CONSULTIA este crearea unui mediu de muncă sigur pentru toți angajații, ca aceștia să poată da randament optim, fără să se teamă pentru siguranța lor. În toate activitățile noastre, respectăm normativele și legile în vigoare și ne îndrumăm clienții astfel încât aceștia să fie informați.
Valori
Personalizare
Înțelegem nevoile diferite ale clienților noștri, astfel că găsim soluții personalizate, pentru ca problemele să fie rezolvate în detaliu.
Asumare
Ne asumăm responsabilitatea pentru toate sfaturile pe care le oferim și pentru acțiunile pe care le întreprindem.
Detalii
Suntem atenți la detalii – iar faptul că vedem toate lucrurile și ținem cont de ele în elaborarea soluțiilor ne ajută să putem oferi produse și servicii la cele mai înalte standarde.
Rapiditate
Suntem o echipă pentru care promptitudinea este foarte importantă. Răspundem „Prezent!” atunci când clienții au nevoie de noi.
Profesioniștii noștri
Pentru inspectorii din echipa CONSULTIA este foarte important să înțeleagă caracteristicile și nevoile firmei tale. Ne bucurăm să avem o echipă diversă, cu oameni specializați pe diferite ramuri, astfel încât să putem avea perspectiva corectă asupra afacerii tale. Indiferent de situația întâmpinată, lucrăm împreună pentru a găsi acea soluție de care să fim mândri.
De ce să ne alegi pe noi
Ne dorim ca relația dintre noi și tine să fie bazată pe colaborare continuă. Astfel, din momentul în care ne devii client, poți fi sigur că:
- Primești cele mai bune servicii de SSM, SU și Mediu
Grija ta pentru protecția și siguranța angajaților, precum și pentru mediu, devine și grija noastră. Ne asigurăm că echipa ta își va desfășura activitatea în cele mai bune condiții și că tu nu-ți vei face griji pentru aspectele legislative.
- Găsim soluții pentru orice dificultate
Problemele tale sunt și ale noastre, iar rezolvarea acestora devine cel mai important obiectiv. Prioritatea noastră este să identificăm din timp orice potențial pericol și să ne asigurăm că el nu se va produce.
- Suntem la dispoziția ta
Pentru noi, este foarte important să ne respectăm angajamentele. Promptitudinea este una dintre promisiunile pe care ți le facem, iar odată ce ne vei deveni partener, îți vom răspune cu maximum de rapiditate.
- Consultanța este gratuită
Atunci când te vei confrunta cu situații necunoscute de prevenire și protecție, suntem alături de tine pentru a te ghida și a-ți răspunde la întrebări. Nu va trebui să plătești nimic în plus pentru asta, este doar felul nostru de a ne asigura că serviciile noastre chiar aduc o valoare în firma ta.
- Ești asigurat împotriva riscurilor
Scopul nostru este să prevenim și să eliminăm riscurile ce pot apărea pe parcursul procesului de muncă, atât din punct de vedere procedural, cât și legal. Astfel, nu doar angajații tăi își vor desfășura munca în siguranță, ci și firma își va desfășura activitatea în concordanță cu toate prevederile legale.
- Nu plătești amenzi
Alături de noi, mediul de muncă din firma ta va fi păstrat sigur și sănătos. Te ajutăm să fii constant la curent cu toate normele legislative în vigoare, pentru a nu-ți face griji în cazul controalelor instituționale și pentru a evita orice eventuală sancțiune.
- Ai liniștea documentației și raportărilor corecte și la termen
Ne ocupăm de documentația pentru firma ta. Noi ținem constant legătura cu instituțiile statului și raportăm la timp toate informațiile necesare, iar tu poți să-ți canalizezi energia pentru celelalte obiective care trebuie atinse.