În fiecare an, reprezentanții companiilor pot avea parte de controale periodice în domeniul securității și sănătății în muncă. Inspectoratul Teritorial de Muncă efectuează periodic controale neanunțate la sediul societăților, motiv pentru care orice angajator sau manager de resurse umane trebuie să fie pregătit.
Pentru că anul 2018 a început cu o serie de modificări legislative în domeniul muncii, numărul controalelor a început să crească. Unele dintre acestea au scop de atenționare și prevenție, altele sunt destinate verificării respectării normelor de sănătate și securitate în muncă.
Pentru că orice manager trebuie să fie pregătit în fața unui astfel de control, vă prezentăm în continuare principalele tipuri de controale SSM la care se poate aștepta o companie.
Controalele SSM sunt de 3 tipuri:
#1 Control inopinat
Acesta este controlul care are loc fără anunțarea în prealabil a angajatorului. Scopul său este verificarea și depistarea unor probleme din activitatea curentă a companiei respective. Verificarea se face operativ și neprevăzut. În felul acesta, se validează respectarea normelor de securitate în muncă într-o zi oarecare din viața organizației.
Acest tip de control este unul de fond și implică verificarea generală a aplicării prevederilor legale de apărare împotriva incendiilor și protecție civilă.
#2 Control tematic
Acest tip de control presupune verificarea activității de prevenire sau a unor obiective specifice legate de orice problemă de securitate în muncă. Este o metodă de inspecție generală, care poate fi aplicată în orice tip de organizație, inclusiv IMM-uri și instituții publice.
Acesta este un tip de control specific pentru că nu oferă o imagine de ansamblu asupra întregii activități desfășurate de angajator, ci oferă o analiză clară asupra obiectivelor controlului.
Controlul tematic SSM este anunțat în prealabil.
#3 Control tip sistem
Denumit și control colectiv, această metodă de verificare este destinată unui număr de întreprinderi și organizații planificate pentru verificare într-o anumită perioadă de timp. Cu alte cuvinte, Inspectoratul Teritorial de Muncă, împreună cu alte organisme autorizate să efectueze controale, poate să aleagă o anumită categorie de firme / instituții și să le verifice pe toate într-o perioadă delimitată de timp.
Această metodă poate presupune atât controale anunțate în prealabil cât și neanunțate, care au scopul realizării unei analize de ansamblu asupra tuturor aspectelor care țin de securitatea și sănătatea în muncă.
În cadrul controlului tip sistem participă o echipă de inspectori dar și specialiști din partea unor alte instituții, care au rolul de a investiga anumite probleme specifice sau sectoare de activitate care țin de specializarea lor.
De regulă, controalele tip sistem sunt planificate pe o perioadă stabilită de șefii serviciilor de inspecții județene care este de maximum 5 ani.
Vizate sunt instituțiile și societățile care desfășoară activități ce pot prezenta pericole în domeniul sănătății și securității în muncă pentru personalul implicat.
Pentru a fi pregătit în fața oricărui tip de control, echipa Consultia vă oferă sprijinul necesar. Prin serviciile noastre de Protecția muncii și pregătirea pentru Controale ITM, vă ajutăm să fiți în deplină siguranță de fiecare dată când inspectorii vă trec pragul.